urgent dental- dr. dumitrescu manuela

come as a pacient, remain our friend

duminică, 16 ianuarie 2011

stomatologie cu desene animate

Stomatologie cu jucării şi desene animate pentru copii Listare E-mail
ImageMedicul dentist inspiră de cele mai multe ori teamă, şi nu doar celor mici, ci şi oamenilor în toată firea. Insă, în unele cabinete, prichindeii pot găsi tot felul de jucărioare sau se pot uita la desene în timpul tratamentului.
Mai mult, pot primi diplome sau se pot juca de-a asistenta, în timp ce părinţii trebuie sa plătească numai pentru o consultaţie până la 50 lei noi.

Diplomă pentru cei mai curajoşi



 „Mulţi tremură încă din sala de aşteptare şi trebuie să-i familiarizez întâi cu cabinetul. Apoi, pentru că ei sunt curioşi din fire, le spun la ce foloseşte fiecare instrument în parte”, spune dr. Manuela Dumitrescu, medic stomatolog.
Uneori, dacă cei mici sunt cooperanţi, medicii intră şi mai mult în joc. „Mă prefac că ei sunt asistenţii mei şi că am nevoie de ajutorul lor. Iar cei cuminţi primesc o diplomă pentru cel mai curajos pacient”, adaugă Manuela Dumitrescu. O consultaţie stomatologică ajunge la 50 de lei noi, iar programările se fac telefonic. Personalul medical de la Urgent Dental a apelat la tot felul de jucării pentru a le asigura micuţilor pacienţi o atmosfera cat mai relaxata. „Copiilor trebuie sa le distragi atenţia permanent şi să-i faci să li se pară totul hazliu.
Avem în cabinet şi un televizor pentru ca ei să se poată uita la desene animate. Intre timp, medicul curăţă măseluţa cariată”, explică una dintre asistentele din cadrul clinicii.
Părinţii trebuie să-i programeze la telefon pe micuţi, iar o consultaţie costă 50 lei noi.

Sursa: Evenimentul Zilei
26 August 2006
autor:
Ana-Maria Adamoae

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu